miercuri, 3 martie 2010

un băiat scrie.



Eram doar clasa a xi-a, la Liceul de Artă din Buzău, când zvonul că un profesor de la UNATC și în acelaș timp o mare personalitate a teatrului vine la teatrul din Buzău pentru a monta un spectacol cu liceeni. Am fugit toți acolo și am așteptat pe scenă. Eram vreo treizeci de oameni.
Deodata ușa s-a deschis, a intrat mai întâi directoarea și ne-a zis că pe acest domn îl cheamă Cătălin Naum. Mult timp am fost în dubii în legătură cu numele său, Naom sau Naum? După câteva minute un bătrân venea ușor pe scenă ajutat de un băiat. Se mișca foarte încet. Spre surpinderea noastră am aflat că domnul care de-abia se mișca era omul cu pricina. A fost o oră de maximă tensiune, deoarece îi ridica pe fiecare dintre colegii mei în picioare și se lega de defectele lor, gras, grasă, cu cercei, urât, năsoasă, etc. Eram terifiat. Dar pe mine nu a apucat să mă muștruluiască pentru că eram printre ultimii.
În orice caz nici acesta a constituit momentul în care l-am cunoscut pe domnul Naum.
Am avut timp după aceea să îl cunosc mai bine. Sincer este un mister pentru mine până și în acest moment. Este fascinant din foarte multe puncte de vedere. Dragostea pentru teatru și dedicația pentru pedagogia teatrală l-au făcut să renunțe la anumite aspecte ale vieții care par a fi indispensabile pentru un civil, cum ar fi familia sau gândul de a avea urmași.
După un timp am descoperit că de la el nu învațam numai teatru, ci din experiența începusem a învăța buna-cuviință. Aceste lecții însă nu au fost tocmai plăcute, deoarece cred că în urma fiecărei muștruluieli a domnului profesor am învățat câte ceva, și nu au fost puține.
Ulterior am descoperit că există în el două laturi ale personalității foarte distincte, deoarece nu se comportă la fel când lucrează ca atunci când suntem în timpul liber. În timpul lucrului se aud țipete, urlete, sulițe și săgeți, iar după aceea laude și râsete.
Înainte de premieră cu o seară l-am invitat pe dom’ profesor la mine pentru un festin împreună cu părinții mei. După două ore a intervenit nevoia de a fuma o țigară așa că am ieșit cu prietenii afară. A doua zi, înainte de spectacol m-a luat deoparte. Era supărat. M-a întrebat de ce am plecat cu o seară în urmă și chiar după ce am scos primul sunet mi-a zburat capul în partea cealaltă în urma unei palme sănătoase. Nici nu l-am putut privi în ochi.
Am învățat că în primul rând un tânăr aspirant la actorie trebuie să învețe să fie om. Așa e domnul Naum! Când te înalță, când te coboară.
Nu am cum să fiu supărat pe domnul Naum, în schimb am de ce să fiu supărat pe mine.

Vlăduț Drăgulin. Student actorie. UNATC